Etapa 28

📅 Data: 24.07.2025

🌿 Starea Terenului: Solidă

🌡 Temperatura: Perfect de Cald

🧍 Spectatori: Sorin

⚽Echipele de Start⚽

🎨Echipa 1: Mișu, Andrei, Tibi, Ovi, Americanu, Dragoș, Mihai

🟢Echipa 2: Lorin, Dan, Rareș, Alinfinu, Răzvan, Karoly, Tudor

🥀Absențe Notabile🥀

📺 Flaviu – Cu sulfetul în Armenia, cu ochii pe digisport

📒Evenimente Notabile✏️

👑Lorin: 4 Goluri

🏆Karoly: 3 Goluri

⚽⚽Mihai: 2 Goluri

⚽ Andrei: 1 Gol

⚽ Tudor: 1 Gol

⚽ Americanu: 1 Gol

⚽ Răzvan: 1 Gol

Vezi Clasamentul actualizat

„În fotbal, rezultatul este un impostor. Poți face lucruri foarte, foarte bine, dar să nu câștigi. Există ceva mai mare decât rezultatul, mai durabil – o moștenire..”

— Xavi

👑Lorin s-a declarat singur omul meciului.

🎖️Răzvan a driblat năucitor, din nou.

1️⃣ Primul meci în care o echipa marchează 9 Goluri.

🚀 Rareș a protejat poarta ca Iron Dome-ul Israelul, nicio rachetă nu a trecut de el.

🔝 Patru degajări peste gard.

🌌🔫

📍 24 Iulie 2025, Cluj-Napoca – Baza Unirea, ora 19:00

Într-o seară de vară aparent obișnuită, s-a scris o pagină de istorie în fotbalul de joi seara: Echipa 2 a devenit prima echipă din sezon care ajunge la cota 9. Cei prezenți au fost martorii unui meci spectaculos, cu răsturnări de situație și momente savuroase.

Echipele la start

Echipa 1 (by Razvan): Mișu, Dragoș, Ovi, Andrei, Mihai, Americanu, Tibi
Echipa 2 (tot by Razvan): Dan, Răzvan, Rareș, Lorin, Alinfinu, Karoly, Tudor

Sorin, veteranul echipei, a fost scos din joc încă de la încălzire… încălzirea berii. Locul său a fost luat de tandemul Ovi/Andrei, iar formula rezultată a fost un 7 ultraofensiv sau prea puțin defensiv.

Flaviu n-ar fi aprobat formula Echipei 2. Ar fi cerut amestecare.

Start exploziv

Echipa 1 a profitat de rarele momente cu Tudor în poartă și a lovit de două ori rapid:

  • Andrei a deschis scorul cu un șut plasat perfect pe lângă bară.

  • Americanu, trădător ca Figo, întors împotriva fostei echipe, a înscris cu sânge rece după o centrare perfectă.

2-0 după 6 minute. Semăna a meci rupt.

Revenirea

Dar cum zice vorba din vestiar: “la 2-0 e cel mai periculos scor”. Și chiar a fost:

  • Karoly, întors din concediu și cu pielea bronzată, a redus din diferență.

  • Lorin, cu un șut de la distanță, a egalat. 2-2.

  • Echipa 2 a trecut în avantaj, dar Mihai a egalat imediat. 3-3.

  • Încă o dată Echipa 2 a condus. Încă o dată Mihai a egalat. 4-4.

Prăbușirea

De la 4-4 încolo, Echipa 1 s-a topit ca gheața în soare.

Au urmat:

  • Răzvan, după un corner.

  • Corci – prezent la datorie.

  • Lorin, cu o săritură de 6 cm care a făcut diferența.

  • Și Tudor, ieșit din poartă, intrat pe tabelă.

Scor final: 9-4.

Când marchezi 4 goluri într-un meci istoric în care echipa ta ajunge prima la 9 într-un sezon, te simți stăpânul lumii. Sau cel puțin al gazonului sintetic de la Unirea. Lorin, fundaș de carieră, vârf de ocazie și atlet pe bază de pastiluțe, a ieșit la rampă nu doar cu execuțiile, ci și cu… farmacopeea personală.

„Am dat patru goluri, m-am simțit în formă. Da, am luat un Ketonal înainte. Dar să fie clar: nu era Nurofen!”, a declarat Lorin, cu un zâmbet care ar merita și el testat antidoping.

Mișu: „Vreau victoria la masa verde!”

La finalul partidei Mișu, a solicitat cu voce tare și indignare autentică victoria la masa verde, pe motiv că adversarul principal, Lorin, ar fi fost „dopat până-n șireturi”.

„Eu când iau Nurofen, nu mai văd mingea, dar el cu Ketonal a zburat 6 centimetri la cap. Clar e ceva suspect!”, a spus Mișu în fața unei bănci de rezerve complet neimpresionată.

Ketonalul – curat ca lacrima

Dar ce să vezi? Verificările de vestiar au arătat că Ketonalul nu conține pseudoefedrină, substanța care ar fi pus probleme în cazul Nurofenului — rivalul tradițional al calmantelor din fotbalul recreațional.

„Din păcate pentru Mișu, Ketonalul e legal. Dacă vrei să concurezi cu Lorin, trebuie să faci febră și să treci pe antibiotice”, a declarat un „oficial anonim” din grupul WhatsApp al echipei.

Lorin: „Nu mă testez, că n-am luat nimic interzis”

Întrebat dacă se supune unui control antidoping improvizat, Lorin a răspuns nonșalant:

„Nu mă testez. Oricum n-am luat nimic interzis. Dacă vreți, testăm mingea. Poate a fost ea de vină că m-a ascultat.”

Echipa 2 păstrează victoria, Lorin păstrează titlul de OM AL MECIULUI, iar Mișu… păstrează suspiciunile.
Fotbalul de joi seara merge mai departe. Cu sau fără pastiluțe, dar mereu cu umor.

Sprijină Proiectul Fotbalfriends.ro

Prin susținerea ta, vom putea îmbunătăți funcționalitățile site-ului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *