După ani buni de pauză, gândire profundă și probabil un vis în care apărea Einstein îmbrăcat în trening de Adibas, Americanu s-a decis: e timpul să-și dea BAC-ul. Nu vorbim aici despre Bacalaureat, doamnelor și domnilor – nu, ci despre BAC-ul cu care traversezi Dunărea. Un mijloc de transport cu motor, voință și multe povești. Sau cum ar spune el: “BAC-ul ăsta a văzut mai multe decât tată-tu la revoluție.”
Hotărât să-l vândă, Americanu a trecut la acțiune. A lipit anunțuri pe stâlpi, pe chioșcuri, pe ușa unei secții de poliție și pe o vacă (care, din motive necunoscute, a ajuns până la Obor). A scris cu majuscule: “Vând BAC istoric, funcțional, merge pe Dunăre și pe povești!”
Totul era pregătit, doar că a uitat un mic detaliu: să pună anunțul acolo unde contează, pe Publi24.
La început a fost hotărât: “Vreau doar cash!”
A zis-o clar, tare și cu litere de tipar pe afișele lipite prin tot orașul (și pe câinele unui vecin, din greșeală). „Nu fac schimburi, nu negociez, nu răspund la mesaje după 8 seara.”
BAC-ul, spune el, era prea valoros pentru trocuri: “Ăsta a dus mai mulți oameni decât un microbuz de Italia în decembrie.”
Dar cum viața are alte planuri, iar anunțurile lui au ajuns peste tot mai puțin unde trebuie, Americanu a început să-și piardă speranța.
După o lună în care singurii care l-au sunat erau oameni care întrebau dacă „BAC-ul are 4×4” sau dacă „poate fi înscris pe Bulgaria”, s-a întâmplat ceva neașteptat.
A apărut Paul, un băiat blajin cu adidași de piele întoarsă și o bască roșie. Paul, cunoscut cartier ca “ăla care-și ia BAC-ul în fiecare an”, a venit direct, simplu și clar:
– N-am bani, dar am 30 de kilograme de cireșe. Proaspete. Dulci. Nespălate, ca să nu se piardă farmecul naturii.
Americanu a ezitat. A oftat. S-a uitat la BAC, s-a uitat la Paul. Apoi a zis:
– Bine, mă. Dă cireșele. Da’ vreau și lădițele.
Și așa s-a făcut schimbul: un BAC legendar pe 30 de kile de fructe de sezon.
Desigur, BAC-ul nu era unul oarecare.
„E folosit încă din vremea lu’ Mircea cel Bătrân”, susține Americanu cu o mândrie de manual de istorie alternativă. „Când veneau turcii cu treninguri, îi aduceam cu BAC-ul peste Dunăre. Când au început scandalul la Rovine, am zis: ajunge, bă, la revedere!”
BAC-ul a mai făcut și un ocol până în Caraibe, unde Americanu a făcut echipă cu nimeni altul decât Jack Sparrow. „Am băut cu el rom, am prins crabi, totul bine până am aflat că și-a bătut nevasta. Gata, frate, nu mai vorbesc cu el. Bloc direct.”
Și dacă vă întrebați de ce i se zice Americanu, povestea continuă:
Pe vremuri, a cărat vikingi în America – nu e clar dacă la propriu sau doar în mintea lui –, dar a învățat de la ei câteva lecții esențiale:
că dacă strigi tare, ești convingător,
și că expresiile „Noi dăm și bine, măăă!” merg în orice limbaj, inclusiv în norvegiană arhaică.
Întrebat de un vecin curios ce va face cu cireșele, Americanu a răspuns fără să clipească:
– Frate, dacă le bag la congelator și le țin până la Crăciun, iau un bitcoin pe ele. Sau… le vând în Caraibe. Am niște băieți acolo care-mi trimit o tonă de mango și papaya în schimb. Barter internațional, frate. Se numește fructocrație.
Ultima dată când a fost în Caraibe a fost în ’66. Ca să nu meargă cu BAC-ul gol, s-a oferit să ducă „niște pachete pentru niște băieți ruși”.
– „Eu am crezut că-s machete, pentru carnaval sau vreo paradă locală, frate.”
Numai că, surpriză: pachetele erau rachete balistice, și fără să știe, Americanu a declanșat Criza Rachetelor din Cuba.
– „Am crezut că e ceva cultural. După aia mi-a zis unul cu barbă, cred că-l chema Fidel, că aproape am băgat planeta-n război. De atunci nu mai car nimic m-am pensionat”.
Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare. Orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare.
2dor